Periferic
Perifericele sunt echipamente de computer care sunt necesare, dar neesențiale, precum o imprimantă, scanere etc.
Copiere de rezervă
Copierea de rezervă se referă la copierea datelor sau fișierelor într-un loc diferit, ca măsură de precauție împotriva pierderii de date sau defectării PC-ului.
BIOS (sistem de intrare-ieșire primar)
BIOS este programul inițial executat când un PC este pornit și gestionează fluxul de date între sistemul de operare și diferite dispozitive, precum dispozitivul de stocare (HDD, SSD, eMMC), adaptorul plăcii video, tastatură, mouse și imprimantă.
Pornire (booting)
Pornirea se referă la începerea funcționării PC-ului. Cu ajutorul unui dispozitiv de stocare (HDD, SSD, eMMC), procesul de pornire încarcă sistemul de operare în memorie, pentru ca PC-ul să poată funcționa. Repornirea se referă numai la reîncărcarea sistemului de operare în memorie, din nou. Puteți reporni sistemul apăsând Ctrl+Alt+ Delete.
CMOS (Semiconductor metal-oxid complementar)
CMOS este un program stocat în ROM BIOS, care este utilizat pentru a configura diferite componente hardware.
Cursor
Cursorul arată locul în care puteți introduce textul pe ecranul PC-ului. Indicatorul este, de asemenea, un tip de cursor care poate fi mutat, utilizând un mouse sau un suport tactil.
Descărcare
Descărcarea este un proces în care datele de pe un PC la distanță sunt transferate pe PC-ul dvs. De asemenea, puteți descărca fișiere de pe Internet pe PC-ul dvs.
Driver
Un driver este un program care intermediază comunicarea între o aplicație software și un anumit dispozitiv. De exemplu, dacă achiziționați o imprimantă sau un monitor, trebuie să instalați driver-ul aferent în computerul dvs. pentru a îl utiliza.
Format
Formatarea se referă la atribuirea sectoarelor și pistelor pe un hard disk, astfel încât PC-ul să poată scrie date noi pe hard disk. După formatarea discului dvs., toate datele de pe disc se pierd. Trebuie să vă asigurați că verificați discul dvs. înainte de formatare.
Hub
Un hub este un dispozitiv care colectează date din unul sau mai multe locuri și le trimite în alt(e) loc(uri).
Sistem de operare (OS)
Sistemul de operare este un program încărcat în memorie de programul secvență de inițializare și gestionează alte programe software încărcate ulterior.
Partiție
Dispozitivul de stocare (HDD, SSD, eMMC) poate fi divizat în mai mult de o partiție logică în timpul formatării. Puteți instala sisteme de operare diferite pe fiecare partiție sau puteți utiliza partițiile pentru gestionarea separată a fișierelor sau gestionare cu utilizatori multipli. Dispozitivul de stocare este de regulă divizat în două partiții, denumite C: hard drive și D: drivere.
Mod de siguranță
Modul de siguranță vă permite să porniți sistemul cu opțiuni minime, pentru a putea diagnostica orice probleme în sistemul dvs. Majoritatea programelor diferite de sistemul de operare, precum și driver-ele pentru mouse, tastatură și VGA nu sunt încărcate în memorie.
Bară de defilare
O bară de defilare este afișată în partea de jos sau dreapta a unei ferestre. Puteți utiliza o bară de defilare pentru a merge într-o zonă care nu este afișată în fereastră. Sistemul Windows oferă bare de defilare pentru mișcare orizontală și verticală.
Comandă rapidă
Pictogramele de comandă rapidă sunt utilizate pentru a accesa anumite programe sau sarcini mai convenabil decât pentru metodele obișnuite de acces. Puteți economisi timp prin folosirea comenzilor rapide.
Upgrade
Upgrade-ul reprezintă schimbarea hardware-ului sau software-ului PC-ului dvs. pentru creșterea performanței.
Actualizare
Actualizarea reprezintă schimbarea software-ului sau adăugarea unor funcții noi.
Virus
Un virus este o combinație de comenzi care modifică un program software sau un fișiere executabil și se copiază în alte fișiere și programe. Unii viruși pot șterge date importante de pe dispozitivul dvs. de stocare (HDD, SSD, eMMC).
Tastă acces rapid
Tasta de acces rapid reprezintă o combinație de taste care execută o anumită comandă în sistemul de operare sau o aplicație când este apăsată.
Rețea locală (LAN)
LAN se referă la medii de rețele cu viteză ridicată care leagă companii și gospodării.
LAN wireless
LAN wireless este o rețea locală care nu utilizează un cablul pentru transferul de date. LAN wireless s-a dezvoltat împreună cu PC-urile portabile. LAN wireless oferă portabilitate, deoarece modificarea locului în care se află un computer nu afectează structura LAN.
Modulul de platformă de încredere (TPM)
Modulul de platformă de încredere (TPM) oferă securitate la nivel de hardware, care este mai puternică decât cele convenționale. Dacă este combinat cu software de securitate, TPM îmbunătățește securitatea generală a sistemului, fișierelor, serviciilor e-mail și datelor private.
Cititor de amprente digitale
Un cititor de amprente digitale este un sistem care înregistrează amprente și le utilizează pentru autentificarea utilizatorului. Cititorul de amprente digitale este alcătuit din diferite caracteristici care permit utilizatorului să se bucure de performanță îmbunătățită a sistemului Windows.
CPU (unitate centrală de prelucrare)
CPU este unitatea principală de prelucrare, care conține circuitul logic pentru prelucrarea comenzilor unui program PC.
Hard Disk (HDD)
Un hard disk este o parte esențială a unui PC. Acesta este un dispozitiv de stocare auxiliar, care poate stoca volume imense de date prin modificarea proprietăților magnetice ale suprafeței discului. Acesta permite acces aleatoriu la datele stocate.
Unitate SSD
SSD este un dispozitiv care stochează date utilizând un semiconductor. Este mai rapid, mai mic și mai ușor decât un hard disk.
LED (Diodă emițătoare de lumină.)
LED este un tip de diodă care emite lumină atunci când trece curentul electric prin ea. LED-ul este utilizat în diferite indicatoare luminoase de semnalizare, precum LED-ul unui dispozitiv de stocare (HDD, SSD, eMMC), care luminează intermitent când discul este accesat.
RAM (memorie cu acces aleator)
RAM este un dispozitiv de stocare temporar, care conține sistemul de operare și orice aplicații care rulează activ, pentru ca CPU să acceseze datele mai rapid. Datele stocate în RAM sunt menținute numai când PC-ul este pornit. Când computerul este oprit, datele stocate în RAM dispar și trebuie reîncărcate când computerul este pornit din nou.
Cartelă de memorie SD
Cartela de memorie SD este o cartelă de memorie bazată pe memorie flash. Este utilizată ca un dispozitiv de stocare în cadrul diverselor produse digitale, precum telefoane inteligente, laptopuri și camere digitale. Cartelele de memorie sunt clasificate în standard, mini și micro SD, în funcție de dimensiune.
Tabletă
Tableta este un tip de dispozitiv de introducere pe care puteți scrie direct pe ecran cu un stylus. Acest stilou poate fi utilizat pentru a efectua o funcție a mouse-ului.
Stylus tabletă
Este un stilou furnizat împreună cu PC-ul tabletă. Puteți să îl utilizați pentru a scrie text sau desena o imagine pe ecranul tabletei sau îl puteți utiliza ca un mouse.
Panou de introducere date PC tabletă
Este un program utilizat pe PC tabletă. În cadrul acestui program, puteți utiliza un stylus, sunet și tastatură pe ecran pentru a introduce text, simboluri, numere și comenzi rapide de la tastatură. Puteți utiliza acest panou de introducere date pentru a comunica cu programe bazate pe Windows.
Bluetooth
Bluetooth permite comunicarea wireless între dispozitive portabile, precum un PC notebook, telefon mobil, căști cu microfon și imprimantă.
HDMI (interfață multimedia cu definiție înaltă)
HDMI este un standard video/audio digital care vă permite să trimiteți și să primiți semnal video și audio la calitate ridicată cu un cablu.
USB (magistrală serială universală)
USB este un standard pentru conectarea PC-ului la dispozitive periferice, precum tastatură, mouse și memorie portabilă/hard disk-uri.
Rezoluție
Rezoluția indică numărul de pixeli din care este compusă o imagine. Cu cât mai mare este rezoluția, cu atât mai clară este imaginea.
Browser
Browser se referă la software precum Microsoft Edge, care vă permite să navigați pe Internet pe PC-ul dvs.