Sus > DEPANARE > Înainte de a apela unitatea de service > Răcire

Răcire

Nu are loc refrigerarea sau congelarea.

Există o întrerupere în alimentarea cu energie electrică?

  • Verificați alimentarea cu energie electrică a altor aparate.

Aparatul este deconectat.

  • Introduceţi corect ștecărul în priză.

Este posibil ca o siguranță din casă să se fi ars sau să se fi declanșat disjunctorul. Sau aparatul este conectat la o priză cu GFCI (întrerupător de protecție la defecțiune a circuitului de împământare), și s-a declanșat disjunctorul prizei.

  • Verificați tabloul electric principal ți înlocuiți siguranța sau resetați disjunctorul. Nu creșteți capacitatea siguranței. Dacă problema o reprezintă o supraîncărcare a circuitului, acest lucru trebuie remediat de un electrician calificat.

  • Resetați disjunctorul de la GFCI. Dacă problema persistă, contactați electricianul.

Refrigerarea sau congelarea este slabă.

Este frigiderul sau congelatorul setat pe cea mai ridicată temperatură?

  • Setați temperatura frigiderului sau a congelatorului la un nivel „Mai rece”.

Se află aparatul în lumina directă a soarelui sau este aproape de un obiect generator de căldură, cum ar fi un cuptor sau un radiator?

  • Verificați zona de instalare și reinstalați-l departe de obiecte generatoare de căldură.

Aţi depozitat alimente fierbinţi fără răcire prealabilă?

  • Răciţi alimentele fierbinţi înainte de a le introduce în frigider sau congelator.

Aţi introdus prea multe alimente?

  • Păstrați un spațiu adecvat între alimente.

Sunt ușile aparatului închise complet?

  • Închideţi complet ușa și asigurați-vă că alimentele depozitate nu obstrucționează ușa.

Este suficient spațiu în jurul aparatului?

  • Modificați poziția de instalare pentru a lăsa suficient spațiu în jurul aparatului.

Aparatul are un miros urât în interior.

Este temperatura frigiderului sau a congelatorului setată la „Cald”?

  • Setați temperatura frigiderului sau a congelatorului la un nivel „Mai rece”.

Aţi introdus alimente cu un miros puternic?

  • Depozitați alimentele cu miros puternic în recipiente sigilate.

Este posibil ca legumele sau fructele să murdărească sertarul.

  • Aruncați legumele stricate și curățați sertarul de legume. Nu depozitaţi legume prea mult timp în sertarul de legume.